MENIU

Marco Rubio, convorbire telefonică cu Serghei Lavrov. ”Pacea este posibilă în Ucraina”

Marco Rubio cu Serghei Lavrov. Foto: Profimedia

Secretarul de stat american Marco Rubio l-a contactat telefonic joi pe ministrul de externe rus Serghei Lavrov pentru a-l informa despre discuțiile de la Paris privind conflictul din Ucraina, subliniind că 'pacea este posibilă' dacă fiecare dintre părți se angajează într-un acord, scriu agențiile de presă.

Secretarul de stat ”i-a transmis omologului său rus același mesaj pe care echipa americană l-a comunicat delegației ucrainene și aliaților noștri europeni la Paris: președintele (Donald) Trump și Statele Unite doresc ca acest război să înceteze și au prezentat acum tuturor părților liniile mari ale unei păci durabile”, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat, citat de Agerpres.

”Primirea încurajatoare dată la Paris cadrului american arată că pacea este posibilă dacă toate părțile se angajează să ajungă la un acord”, a adăugat sursa citată.

Primele discuții privind Ucraina la care au participat americani, europeni și ucraineni au avut loc joi la Paris, înaintea unei viitoare reuniuni la Londra, într-un moment în care negocierile de încetare a focului inițiate de Washington stagnează și europenii doresc să-și facă auzită vocea. 

Donald Trump anunță că acordul pe minerale cu Ucraina va fi semnat „cred ... joia viitoare”