MENIU

Marcel Ciolacu: „Nu este o problemă cu deficitul. Nu putem să intrăm în foamete”

Marcel Ciolacu: „Nu este o problemă cu deficitul. Nu putem să intrăm în foamete”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat miercuri că nu este nicio problemă cu deficitul bugetar şi că în primele două luni ale anului au venit nişte plăţi de la Ministerul Apărării.

„La fel ca în fiecare an, în ianuarie sau februarie vine cataclismul şi nenorocirile se aşează peste români şi peste România. Nu este o problemă. La fel cum mi-am asumat anul trecut că ne încadrăm într-un deficit rezonabil şi real... nu putem să intrăm în foamete... Eu am trăit acea perioadă când un dictator a luat decizia să intre o ţară în foamete să plătim datoriile. (...) Repet, în acest moment avem o coaliţie responsabilă, vedem lucruri credibile, reale, nu mai există minciuni. Punem şi plusuri şi minusuri. Nu este o problemă cu deficitul.

Au fost nişte plăţi de la Ministerul Apărării care au venit în lunile ianuarie şi februarie. La ANAF şi-au făcut planul pentru prima oară în ambele luni. Luna februarie e de obicei o lună mai delicată în ceea ce priveşte colectarea. Haideţi să vedem totuşi un trimestru, să putem vorbi în detaliu", a spus prim ministrul, la o conferinţă organizată cu ocazia verificării stadiului lucrărilor pe şantierul autostrăzii A0 Sud, Lotul 1 Glina - Vidra.

În condiţiile în care, după prima lună din acest an, deficitul bugetar a fost 7,89 miliarde lei, respectiv 0,45% din PIB, înseamnă că, în februarie, deficitul bugetar a urcat de aproape trei ori.

 

Mai multe articole despre:
marcel ciolacu deficit