MENIU

Marcel Ciolacu cere ca la dezbaterile privind OUG pe energie să participe producătorii, distribuitorii și furnizorii, precum și ceilalți actori implicaţi

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu a cerut, joi, printr-o adresă oficială, comisiilor raportoare din Camera Deputaţilor pe Ordonanţa privind energia, pe reprezentanţii producătorilor, distribuitorilor, furnizorilor, precum şi ai celorlalţi actori implicaţi în acest domeniu strategic.

Preşedintele Camerei Deputaţilor precizează că în data de 4 octombrie 2022, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a sesizat Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia pentru industrii şi servicii în vederea examinării şi elaborării raportului asupra Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei (PLx nr.551/2022).

”Având în vedere importanţa dezbaterilor legate de domeniul energiei şi al gazelor naturale, precum şi impactul asupra cetăţenilor şi  economiei, consider oportun să analizaţi ca, în cadrul dezbaterilor care vor avea loc pe acest proiect de lege, să participe în calitate de invitaţi şi reprezentanţi ai producătorilor, distribuitorilor, furnizorilor, precum şi ai celorlalţi actori implicaţi în acest domeniu strategic”, cere Marcel Ciolacu, citat de News.ro. 

Mai multe articole despre:
ciolacu ong energie compensari scumpiri facturi