MENIU

Mama tânărului mort la Londra în accidentul rutier a donat organele fiului şi a salvat 5 vieţi

Mama tânărului mort la Londra în accidentul rutier a donat organele fiului şi a salvat 5 vieţi

Cinci persoane au fost salvate după ce părinţii tânărului mort în urma unui cumplit accident produs în Anglia, pe 26 februarie, au hotărât să-şi dea acordul pentru prelevarea de organe. „Prin ei, va trăi o parte din copilul meu“, a declarat femeia.

Pe 26 februarie, cinci români au fost accidentaţi, trei dintre ei grav, după ce un bărbat a intrat intenţionat cu maşina în lucrătorii unei spălătorii dintr-un cartier londonez.

Rănit foarte grav a fost Iulian, în vârstă de 32 ani, originar din localitatea Valea Mare, judeţul Olt. Băiatul a rezistat până în 3 martie, când a fost declarat decesul.

Familia băiatului şi-a dat în schimb acordul pentru a-i fi prelevate organele, cinci persoane fiind astfel salvate. Prietenii din Anglia au făcut, la rândul lor, o pagină de Facebook, pentru a strânge fondurile necesare repatrierii trupului băiatului, scrie adevarul.ro.

Din Anglia, mama tânărului mulţumeşte cu voce tremurândă tuturor celor care i-au ajutat, pentru că s-a pus problema fondurilor pentru repatrierea trupului neînsufleţit.

"Ne-au sărit în ajutor foarte mulţi, oameni din Maramureş, fratele domnului din Maramureş, alţi oameni. Din păcate, nimeni nu mai poate să-i dea viaţa copilului meu. Mă doare sufletul, aş fi dat inima din mine să-l fac să trăiască. Prin ei, (beneficiarii donării de organe – n.r.) va trăi o parte din copilul meu", spune femeia.

Mai multe articole despre:
accident accident londra