MENIU

Maia Morgenstern a renunţat la funcţia de director al Teatrului Evreiesc de Stat

Maia Morgenstern, directoarea Teatrului Evreiesc de Stat din București, a decis să renunțe la această funcție.

Conform unui anunț al Primăriei Municipiului București, în subordonirea căreia se află TES, Maia Morgenstern s-a retras în timpul procedurii, adică nu a mai dorit să continue activitatea de manager.

Totuși, aceasta va rămâne la conducerea interimară a instituției, până la organizarea unui concurs.

Morgenstern a ocupat funcția de manager al Teatrului Evreiesc de Stat din 2012. Inițial, ea a ocupat poziția de interimar, dar apoi a fost numită în funcție, în urma unui concurs.

În timpul mandatului său, teatrul a intrat într-un proces complet de renovare, iar repertoriul a avut parte de mai multe premiere importante și spectacole de succes.

sursa