MENIU

Mai mulţi elevi eliminaţi de la Bacalaureat au obţinut în instanţă suspendarea deciziei

<p>Simulare Evaluarea Naţională. Modele de subiecte la Limba Rom&acirc;nă. C&acirc;nd se afişează notele</p>

Mai mulţi elevi care fuseseră eliminaţi de la bacalaureat, în urma acuzaţiilor de fraudare a examenului susţinut la Colegiul Tehnic ”Unirea” din Ştei, au dat în judecată Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) şi au obţinut, joi, suspendarea deciziei până la pronunţarea instanţei de fond.

Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Bihor, 12 elevi care au susţinut bacalaureatul la Colegiul Tehnic ”Unirea” din Ştei şi care fuseseră eliminaţi din examen pentru fraudă au dat în judecată ISJ, obţinând suspendarea efectelor deciziei autorităţilor şcolare, transmite Mediafax.

Printre cei care au apelat la instanţă se numără o elevă de nota 10.00, Alexandra Burtă, şefa de promoţie a colegiului.

”Admite acţiunea formulată de reclamanta Burtă Alexandra Maria în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor prin Comisia Judeţeană de Bacalaureat şi Comisia de Bacalaureat din Centrul de Examen Colegiul Tehnic Unirea Ştei, având ca obiect suspendare act administrativ şi în consecinţă: dispune suspendarea efectelor Procesului-verbal de sancţionare a candidatului (...) privind eliminarea de la examenul de bacalaureat disciplina - Matematică, până la pronunţarea instanţei de fond”, arată decizia în cazul Alexandrei Burtă.

Astfel de soluţii au fost pronunţate şi în cazul altor 11 elevi eliminaţi din examen.

Decizia judecătorilor poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile.

Reprezentanţii ISJ Bihor nu au putut fi contactaţi pentru a comenta soluţia Tribunalului.

Ministerul Educaţiei anunţa că cercetează un caz de fraudă la bacalureat, la Colegiul Tehnic ”Unirea” din Ştei, judeţul Bihor, unde, în zece din cele 14 săli, profesorii asistenţi au fost înregistraţi permiţându-le candidaţilor să copieze şi chiar ajutându-i.

Urmare a unei sesizări privind existenţa unor similitudini între 42 de lucrări la matematică provenind din centrul de examen Colegiul Tehnic ”Unirea” din Ştei, judeţul Bihor, Comisia Judeţeană de Bacalaureat a dispus analiza înregistrărilor din toate cele 14 săli în care s-a desfăşurat proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), informa Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS).

Ulterior, ISJ Bihor a decis ca 108 candidaţi din cei 191 care au susţinut examenul de bacalaureat la Colegiul Tehnic "Unirea" din Ştei (Bihor) să fie eliminaţi, iar aproximativ 40 de cadre didactice erau cercetate disciplinar, fiind depusă şi o sesizare penală la Poliţie.

În şcoala respectivă au susţinut examenul 191 de cadidaţi în 14 săli, iar în zece dintre acestea s-ar fi copiat.