MENIU

Magistrații au amânat pronunțarea în cazul Stegarului Dac. Când va trebui să se prezinte din nou în fața instanței, în speranța că va fi eliberat

Magistrații au amânat pronunțarea în cazul Stegarului Dac

Procesul lui Cezar Avrămuță, cunoscut în spațiul public drept „Stegarul Dac”, a avut loc astăzi la Tribunalul București.

Acesta se află în arest preventiv de aproape trei luni, după ce s-a urcat pe o schelă montată pe o clădire din zona Pieței Universității, gest precedat de tăierea brățării electronice de supraveghere. Înainte de a fi reținut, bărbatul fusese monitorizat de polițiști prin acest dispozitiv.

După deliberări, instanța a decis amânarea pronunțării în acest dosar. Cezar Avrămuță urmează să revină în fața judecătorilor pe 18 august, zi în care speră să obțină eliberarea. Hotărârea de amânare a fost publicată pe portalul instanțelor din România.

În timpul detenției, Avrămuță a recurs la proteste extreme. În urmă cu o lună, în timpul detenției, a intrat în greva foamei pentru 21 de zile, perioadă în care nu a consumat niciun fel de aliment. Conform soției, ultima oară când l-a vizitat, starea lui era extrem de gravă, mărturisind că arăta „ca un schelete”.

În plus, acum două săptămâni, protestatarul a fost implicat într-un alt incident, tot la Penitenciarul Rahova, când s-a urcat într-unul dintre copacii din curtea instituției.

Stegarul Dac a fost convins să coboare din copac, după 18 ore de protest la înălțime