MENIU

Macron a schimbat discursul, dorește victoria Ucrainei. Anunțul vine după ce a fost ironizat de propaganda lui Putin

Președintele francez Emmanuel Macron

Franța dorește ca Ucraina să iasă „victorioasă” din conflictul cu Rusia, aprecizat vineri președinția franceză, răspunzând întrebărilor după ce președintele Emmanuel Macron a spus că Rusia nu trebuie umilită. Aparenta schimbare de discurs vine în condițiile în care liderul francez a devenit ținta preferată a ironiilor din partea propagandiștilor TV ai lui Vladimir Putin. 

"Așa cum președintele a avut ocazia să spună, vrem victoria Ucrainei. Dorim ca integritatea teritorială a Ucrainei să fie restabilită. Vrem ca acest conflict, acest război al Rusiei împotriva Ucrainei să înceteze cât mai curând posibil”, a spus un consilier al președintelui, citat de AFP.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat la începutul lui mai la Strasbourg că, pentru a pune capăt războiului purtat în Ucraina de armata rusă, va trebui să se construiască pacea fără a „umili” Rusia.

„Vom avea de construit o pace, să nu uităm asta niciodată. Va trebui să facem asta cu Ucraina şi Rusia în jurul mesei (...) Dar acest lucru nu se va face în negaţie, nici cu excluderea unuia sau altuia, nici măcar în umilinţă”, a declarat preşedintele francez în cadrul unei conferinţe de presă pe care a susținut-o la Parlamentul European.