MENIU

Ludovic Orban, după ce și-a dat DEMISIA: „Am asistat la cele mai grave derapaje democratice săvârșite în ultimii 30 de ani. Nu îmi închide nimeni gura”

Ludovic Orban

Ludovic Orban a declarat, duminică, la Parlament, că la Congresul PNL a asistat la cele mai grave derapaje democratice săvârșite în ultimii 30 de ani. Fostul președinte al PNL a lansat o serie de acuzații grave împotriva echipei lui Florin Cîțu.

„O demisie aflată a dispoziția președintelui PNL pentru a fi depusă în momentul în care este necesar această depunere. Nu mi-am depus demisia la Camera Deputaților pentru că dacă astăzi mi-aș fi dat demisia, cel mai probabil, în situația politică în care ne regăsim, președinte al Camerei ar fi ajuns un pesedist și nu vreau să fac niciun cadou unui pesedist.

În cazul în care în maxim 15 zile nu va fi depusă, îmi voi depune eu, personal, demisia.

Este o decizie irevocabilă pe care o voi pune în practică.

Există un motiv foarte puternic care mă determină să fac acest gest. Dacă cineva își imaginează că poate să-mi închidă gura după ceea ce s-a întâmplat sâmbătă și duminică înseamnă că nu mă cunoaște.

Am asistat la cele mai grave derapaje democratice săvârșite în ultimii 30 de ani.

Planificatorii acestei lovituri de partid și uneltele lor jalnice din afară și din interiorul partidului și-au bătut joc de istoria glorioasă a PNL și au transformat partidul în ceea ce nu a fost niciodată”, a spus Ludovic Orban.

„Nu sunt înfrânt, sunt pe câmpul de luptă. Rămân același om care își iubește țara. Toată acțiunea mea ulterioară acestui congres va fi pentru a susține toate proiectele de dezvoltare a României, pentru a susține toate valorile și principiile în care cred”, a mai spus Orban.

Mai multe articole despre:
ludovic orban demisie camera deputatilor