MENIU

Ludovic Orban și-a depus DEMISIA la sediul partidului! Cine va prelua șefia Camerei Deputaților

Ludovic Orban

Ludovic Orban și-a depus demisia de la șefia Camerei Deputaților. Fostul șef al PNL a trimis un consilier la sediul din Modrogan pentru a-i prezenta actul lui Florin Cîțu. Acesta poate decide când să îi ceară lui Orban să o depună în Parlament. Dacă acest lucru se întâmplă prea devreme, liberalii ar putea pierde locul de la Cameră, în fața PSD.

Ludovic Orban merge în Parlament în jurul orei 12.00, urmând să facă declarații pe această temă.

Ludovic Orban, care a pierdut sâmbătă, alegerile interne din PNL pentru funcția de președinte al PNL, a anunțat că luni dimineața demisia sa din funcția de președinte al Camerei Deputaților se va afla pe masa noului lider PNL, Florin Cîțu.

„Încep prin a le mulţumi celor aproape 1.900 de colegi care mi-au acordat încrederea în condiţiile în care s-a desfăşurat acest Congres. Îl felicit pe Florin Cîţu pentru alegerea ca preşedinte al PNL. De 31 de ani am apărat valorile liberale şi am acţionat constant pentru a pune în practică un ideal al politicilor liberale. Voi rămâne consecvent, îmi voi păstra convingerile pentru apărarea democraţiei, a drepturilor şi valorilor individuale şi valorilor liberale şi voi continua să acţionez alături de colegii mei. Demisia mea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputţailor va fi luni, la prima oră, pe masa preşedintelui ales Florin Cîţu şi vreau să vă mai spun un lucru: din momentul de faţă între Ludovic Orban şi Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat”, a afirmat Ludovic Orban, la Congresul PNL.

Mai multe articole despre:
ludovic orban demisie camera deputatilor