MENIU

Ludovic Orban, ANUNȚ pentru tabăra Cîțu: „Dacă nu va fi cvorum, voi comunica Guvernului moțiunea de cenzură. Cum să blochezi două săptămâni?!”

Ludovic Orban și Florin Cîțu Foto: INQUAM

Lovitură pentru Florin Cîțu chiar de la președintele PNL - Ludovic Orban! Acesta a anunțat, în exclusivitate, luni seară, la „Legile puterii”, la Realitatea PLUS, că va comunica el personal moțiunea de cenzură Guvernului, pentru a fi începută procedura pentru calendar, dezbatere și vot, dacă nici a patra oară nu va fi cvorum în birourile permanente reunite. Ludovic Orban a spus că nu poate comite o ilegalitate, chiar dacă mulți colegi liberali îl acuză că vrea să cadă Guvernul Cîțu.

Întrebat ce va face marți, ca președinte al Camerei Deputaților, în continuarea traseului legal al moțiunii de cenzură, Ludovic Orban a anunțat că va comunica Guvernului documentul dacă se va bloca acțiunea a patra oară.

„Dacă mâine (marți - n.red.) nu va fi cvorum... Eu nu pot să blochez o moțiune de cenzură. Pentru că eu comit un abuz în funcție, o încălcare grosolană a Constituției și a democrației în România. Dacă nu se întrunesc statutar birourile permanente reunite, voi comunica Guvernului moțiunea de cenzură și vor demara toate termenele care sunt prevăzute”, a anunțat președintele PNL, luni seară, la „Legile puterii”.

Ludovic Orban a reiterat că va comunica Guvernului moțiunea de cenzură.

„Este obligația mea constituțională. Conform regulamentului ședințelor comune și cutumelor parlamentare, comunicarea către Guvern s-a făcut după prezentarea moțiunii în birourile permanente reunite. Eu o să constat mâine (marți, 7 septembrie - n.red.) că, dincauza tertipurilor procedurale și a unui sabotaj evident, în materie de procedură, dacă nu voi putea să prezint BPR (birourile permanente reunite - n.red.) , voi comunica moțiunea și vor curge termenele. Care sunt foarte clare: în maximum 5 zile se citește moțiunea de cenzură și după 3 zile se dezbate și se votează. Eu respect Constituția, legea și regulamentul”, a explicat Ludovic Orban acțiunile pe care le va face marți la Parlament.

„Orice om care deține funcții în stat si care încalcă legile practic este discreditat în ochii opiniei publice”, a mai adăugat Orban.

Șeful PNL a explicat și de ce și cum a putut fi tergiversată introducerea moțiunii de cenzură în Parlament: „Eu am convocat birourile permanente reunite de trei ori pentru a derula procedura. De două ori nu a existat cvorum, și a treia oară când a existat, prima oară s-a retras PSD, după ce a impus ordinea de zi, după care au iesit reperezentanții PNL, mai puțin președintele Camerei Deputaților (adică Orban - nred.), și nu a mai existat cvorum”.

Ludovic Orban a vorbit și despre acuzațiile aduse de colegii săi liberali în legătură cu moțiunea de cenzură.

„Mă acuză pe mine unii colegi de-ai mei ca eu vreau sa duc la căderea Guvernului Cîțu. Că eu grăbesc procedurile. Nu! Colegii mei care m-acuza au venit cu propuneri care ies din cadrul constitutional , de care mie mi-e rușine personal, și care, daca vor fi vreodata adoptate, creează un precedent extrem de periculos. Dacă cedez, înseamnă ca accept că nicio moțiune de cenzură nu se va mai depune vreodată în România, că nu mai există instituția moțiunii de cenzură. (...)

N-au fost toți bălmăjiți. PSD, astăzi, pur si simplu ne-a impus ordinea de zi (...), dupa care au plecat, și-au impus comisia de ancheta (...), care va ajunge in plen, dupa care, cand s-a ajuns la procedura cu motiunea, pur si simplu au fugit”, a explicat Ludovic Orban.

Precizările lui Ludovic Orban pe tema moțiunii de cenzură, la „Legile puterii” le puteți urmări AICI: https://www.realitatea.net/emisiuni/legile-puterii

Despre cererea liberalilor de a se verifica semnăturile și amânarea pentru două săptămâni, Ludovic Orban spune că nu este de acord cu devierea traseului legislativ.

„Se insista ca se pune sub semnul indoielii autenticitate semnăturilor. Este adevarat ca o parte din semnaturi au fost transmise online, depuse de cei 122. Este adevărat că o parte au fost trimise online. (...) Pentru toate semnăturile transmise online, azi, liderii grupurilor au adus semnăturile in original. (...) Cum să vii cu o propunere să trimiți 2 săptămâni la comisia statutară? Cum să blochezi două săptămâni?! Mie mi-e rușine de o astfel de propunere. Orice om care are o gândire logică nu poate să înghită asemenea hap”, a menționat Ludovic Orban.

Toate declarațiile făcute de președintele PNL, Ludovic Orban, la „Legile puterii”, luni seară, le puteți urmări AICI, pe pagina https://www.realitatea.net/emisiuni/legile-puterii