MENIU

Lucian Bode: 3 martie, ziua cu cel mai mare flux de cetățeni ucraineni care au intrat în România. Câți au solicitat azil

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat, astăzi, că, pe teritoriul României, au intrat, de la începutul războiului, din 24 februarie, peste 58.000 de cetățeni ucraineni. Dintre aceștia, aproape 2.000 au solicitat azil în țara noastră. 

"Un numar de 1.897 de cetateni ucraineni au solicitat azil in Romania. In cele 6 centre de azil, in prezent se afla 250 de cetateni ucraineni. De la inceputul conflictului, deci din 24 februarie, pana astazi, ziua de ieri, 3 martie, a fost ziua cu cel mai are flux intrare-iesite - peste 28.000 de cetateni ucraineni", a spus ministrul de Interne, Lucian Bode. 

Referitor la solicitarile de azil, spune ministrul, 1.897 de cereri au fost depuse la Inspectoratul General pentru Imigrari. 

"Urmarim aspecte de interes operativ la frontiera Romaniei. La frontiera cu Ucraina, au fost depistati 20 de cetateni ucraineni cu tentativa de trecere ilegala a frontierei", a spus Bode. 

In ceea ce priveste componenta de protectie civila, au fost operationalizate 13 tabere pentru refugiati in Maramures, Suceava, Botosani, Galati, Valcea, Galati, Satu Mare si Vaslui. Ocupate sunt 1.626 de locuri.

De asemenea, mai anunta ministrul de Interne, autoritatile locale sau societatea civila au pus la dispozitia cetatenilor ucraineni peste 12.000 de locuri de cazare la nivel national.