MENIU

Liviu Dragnea, despre achitările din dosarul Belina: „Au scăpat de 7 ani de calvar în care absolut toți s-au îmbolnăvit”

Liviu Dragnea

Liviu Dragnea - fostul șef al PSD a comentat soluția finală din dosarul Belina în care judecătorii au dispus achitări în linie. Liviu Dragnea, cel în numele căruia s-ar fi făcut demersurile pentru a putea controla insula Belina și Brațul Pavel, după cum au spus procurorii DNA, este de părere că inculpații din dosar au fost „târâți” în instanță fără probe.

„Orice se spunea despre Belina era ultra mediatizat, exagerat și lătrăii de serviciu spuneau că e adevărat, că de fapt insula Belina, care e o bucată de teren lăsată neîngrijită, pe care se găsesc niște forme ciudate de betoane rămase de pe vremea când se voia hidrocentrală cu bulgarii... în fond, a fost transferată la o autoritate publică locală. Au fost luați acești oameni, duși la DNA, supuși oprobriului public pentru că au lucrat cu mine și, probabil, forțați să spună ceva despre mine, dar nu aveau ce să spună. Judecătorii au avut curajul să nu țină cont de ce se spunea și au achitat acești oameni. Au scăpat de 7 ani de calvar în care absolut toți s-au îmbolnăvit. Presiuni uriașe, priviri crucișe și începând de ieri pot începe o viață liniștită și să încerce să-și refacă viața, liniștea.

Sevil Shaidehh a fost unul dintre cei mai buni miniștri din această țară, Adrian Gâdea a fost un secretar de stat foarte bun, este un președinte de Consiliu Județean foarte bun. Cine va plăti? Nimeni. Nimeni dintre cei care distrug vieți, distrug firme, bagă în pușcării patroni de fotbal nu plătește. Este un stat polițienesc condus de Iohannis în care SRI și DNA sunt deasupra legii. Un stat condus de PSD, PNL, care au predat țara companiilor străine care o jefuiesc, atât prin prețurile la energie cât și prin prețurile la mâncare. Sunt îngrozitor de mari. Banii se duc afară. Banii pentru resursele României se duc în afara țării. Am primit zeci de mii de mesaje de cât am ieșit din închisoare de la oameni care spun că au fost manipulați. În 2024 nu mai pot da vina pe nimeni.

Eu am fost băgat la închisoare fără nicio probă, Sevil și ceilalți colegi au fost târâți fără nicio probă”, a spus Liviu Dragnea, miercuri seara, la Realitatea PLUS.

Mai multe articole despre:
dragnea belina decizie achitare