MENIU

LISTA zonelor de pe LITORAL unde masca e obligatorie, din 1 august 

LISTA zonelor de pe LITORAL unde masca e obligatorie, din 1 august

Masca devine obligatorie pe litoral, în zonele aglomerate din judeţul Constanţa, inclusiv în staţiuni şi în zonele de promenadă. Măsura, care vizează reducerea riscului de răspândire a coronavirusului, a fost stabilită de membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa şi se aplică de sâmbătă, 1 august.

În urma unei analize efectuate de reprezentanţii DSP Constanţa şi IPJ Constanţa, ca măsură care să vină în sprijinul luptei împotriva pandemiei de COVID-19, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, devine obligatorie în următoarele spaţii publice deschise:

-Târguri, pieţe, oboare; 
-Staţii de autobuz, peroanele gărilor;
-Curţi şi perimetre exterioare ale obiectivelor şi lăcaşurilor de cult;
-Spaţii exterioare ale instituţiilor şi autorităţilor publice;
-Delfinariu, precum şi în locurile în care se desfăşoară spectacole în exterior;
    
În orice loc unde se formează aglomerări de persoane, în exterior, pe domeniul public şi nu se poate respecta distanţarea fizică recomandată de 2 metri. 

Totodată, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în intervalul 18:00 – 24:00, în următoarele zone de promenadă: 

-faleze,
-piaţete,
-parcuri de distracţii şi agrement.