MENIU

S-a reluat circulația pe linia 41, în zona Pasaj Lujerului - Pod Ciurel. Traficul dat peste cap de un blocaj cauzat de lipsa de curent - FOTO&VIDEO

Linia 41 a fost blocată, luni dimineață, mai bine de o oră, între Pasajului Lujerului și Podul Ciurel, din cauza lipsei de curent. Zeci de oameni au fost nevoiți să coboare din mijlocul de transport în comun și să caute soluții aleternative. Haosul s-a instalat repede și printre călătorii care așteptau în stații. Pentru a veni în sprijinul călătorilor, STB a pus la dispoziția acestora linia navetă 641, care circulă între Terminalul Ghencea şi Piaţa Presei Libere, pe ambele sensuri.

Haos în trafic, luni dimineață. Linia de tramvai 41 a fost blocată mai bine de o oră în zona Pasaj Lujerului - Pod Ciurel din cauza lipsei de tensiune în rețeaua de alimentare pentru tramvaie.

Zeci de oameni au fost nevoiți să caute soluții alternative pentru a ajunge la serviciu, mai ales că incidentul s-a produs puțin după ora 8.00, atunci când oamenii mijloacele de transport în comun sunt pline de oameni care merg la job sau să-și ducă copiii la școală sau grădiniță.

În imaginile trimise de colegii noștri se pot oberva zeci de oameni nemulțumiți, care se grăbesc să găsească soluții pentru a ajunge acolo unde au nevoie. În tot acest timp, tramvaiele liniei 41 stau pe loc, cu ușile deschise, așteptând ca alimentarea cu energie electrică să fie reluată.

Circulaţia tramvaielor pe linia 41 a fost reluată luni, la ora 9:20, însă autobuzele 641 vor rămâne pe traseu până când circulaţia va reveni la normal, a anunţat purtătorul de cuvânt al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), Brânduşa Raeceanu.

Mai multe articole despre:
tramvai 41 trafic haos oameni