MENIU

Lia Olguța Vasilescu, dezvăluiri în scandalul consultanței de milioane de euro din PNNR. Cine din USR n-a vrut să dea bani pentru spitalul din Craiova

Edilul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a lansat acuzații grave la adresa oamenilor care au elaborat capitolul pe Sănătate al PNRR, în perioada în care USR era la guvernare și controla Ministerul Sănătății. Invitată la Realitatea Plus, Vasilescu a afirmat că i se pare "penal" modul în care au fost gestionate milioane de euro, mai ales în condițiile în care interesul pare să fi fost mai mare pentru banii acordați pentru consultanță.

În urma alocării banilor din PNRR pentru construirea de spitale s-au finanțat 49 de astfel de obiective în Ardeal și câte 3-4 în alte orașe mari, cu excepția Olteniei.  Singura explicație a edilului pentru această situație este răutatea sau răzbunarea politică.

"Alt argument nu au. Au încercat să spună zilele acestea că funcționari din Primăria Craiova ar  fi vinovați că nu au trimis la timp documentele. Nu este adevărat. (...) Le-am trimis în același timp cu toate celelalte municipalități, atunci când s-a dat statul pentru PNRR. Apoi a încercat să spună ca nu era un proiect matur, eram chiar mai avansați cu un an de zile față de alte municipalități pentru că, spre deosebire de alții care atunci au aflat că pot să își construiască un spital si care sunt în lista de 49, noi avem deja tema de proiectare si studiu de prefezabilitate," a declarat primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, în cadrul emisiunii "Controversat".

Mai mult, Lia Olguța Vasilescu susține că poate demonstra cu date că sunt municipalități  care nici până în prezent nu si-au terminat tema de proiectare. Edilul a menționat și prioritățile sale.

SĂ DAI MAI MULȚI BANI PE CONSULTANȚĂ DECÂT PE PROIECT MI SE PARE PENAL

"Spitalul de Pediatrie din Craiova, care ar urma să deservească întreaga regiune Oltenia. Vreau să vă spun că dacă în Constanța sunt 3 spitale, în Timișoara tot 3, Cluj 3, Sibiu 2, Arad 2, iar toata regiunea Oltenia nu are nici măcar un spital, toata regiunea. E evident că  nu există niciun alt argumente, e vorba doar de răutate."

Vasilescu a invocat în sprijinul acuzației sale și faptul că n-a primit explicații pentru acest blocaj.  "Am transmis Ministerului Sănătății o serie de întrebări, am cerut să mi se dea metodologia, nu exista, am cerut HG cu spitalele, nu exista, am cerut numele celor care au lucrat la aceasta lista si mi s-a răspuns că a fost un singur personaj din minister care a lucrat la aceasta lista și care a avut informații despre PNRR Andra Migiu, secretar de stat din partea USR. Așadar, nu au fost consultați specialiștii din MS, nimeni nu a știut," a explicat Vasilescu, în exclusivitate la emisiunea "Controversat", precizând că o astfel de abordare i se pare "penală".

"Când discuți despre subiecte care interesează toată România, când vorbești de miliarde de euro, să știe un singur om despre cum se vor folosi banii, cât să dea pe consultanță și cât pe proiect, cum este proiectul de 5 milioane si 25de milioane pentru consultanță, mie mi se pare penal. Dar nu o să îi deranjeze nimeni, că știm cu toții că la PSD sunt hoții și corupții, nu la ei."

NU SȚIU DACĂ AU AVUT CEVA CU MINE, CER E ACUM NU SE MAI POATE FACE MARE LUCRU

Edilul Craiovei a încercat să găsească și explicații despre neincluderea proiectelor sale în PNRR. Vasilescu a afirmat că nu are dovezi c-ar fi vorba de ceva personal, dar cel mai grav este că situația e aproape imposibil de remediat.

"Din păcate nu se poate decât la o optimizare a PNRR. Vă spun care e gravitatea aici, că eu am construit un spital, sunt printre singuri 3 primari din țară care au reușit asta după 1990, aveam si experiență și absorbție, dar s-au preferat ale 49 de spitale.

La fel de grav este că lista a fost inclusă în PNRR fără nicio competiție, era mai corect să fie ceva de genul "avem atâția bani, hai veniți toate orașele să vă luptați și care este primul la rând ia banii respectivi. Dacă unul dintre orașele care a primit bani pentru 3 spitale nu poate să construiască decât unul (...) eu nu sunt în lista de rezervă și nici alții care ar putea să facă. (...) Practic, România pierde acești bani pentru că ei nu au trecut în PNRR posibilitatea ca lista să fie completată," a mai declarat Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei.