MENIU

„Legile puterii”. Nelu Tătaru avertizează: Nu am atins încă vârful crizei. De 1 Mai să păstrăm autoizolarea și să mai avem răbdare

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru , a avertizat că urmează o perioadă grea în condițiile în care în România nu a fost atins încă vârful epidemiei de coronavirus. Dacă cele trei zile de început de mai vor fi gestionate bine, atunci după 15 mai se poate vorbi de o eventuală relaxare. Ministrul recomandă în continuare multă rabdare și respectarea regulilor de igienă, distanțare socială și autoizolare.

 

„15 mai este data la care expira prelungirea stării de urgenta. Mai avem două saptamani jumatate, inca nu am atins varful crizei. Suntem la peste 11 mii de cazuri confirmate, la peste 600 de decese, la peste trei mii de vindecați, peste 200 de pacienți la terapie intensiva. Suntem intr-un oarecare platou in care vedem fenomenul de dinte de ferastrau”, a anunțat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătății avertizează că primele trei zile de mai trebuie gestionate foarte bine și recomandă răbdare și precauție.

„Avem vreme frumoasa, avem apropierea zilelor calde de 1,2, 3 mai, sa pastram autoizolarea.

Dacă gestionăm bine această perioadă, atunci ne putem gandi dupa 15 mai la o eventuală relaxare.

Răbdarea nu e pentru nimeni altcineva decat pentru noi. Răbdarea ne poate da un viitor linistit, peste doua luni un timp impreuna. Răbdarea ne poate da un concediu anul viitor.

Înainte de a face prognoza unui concediu trebuie să ne gandim ca suntem intr-un mometn in care de cum gestionăm azi depinde și concediul la care ne gândim.

Nu este vorba doar despre răbdare, este și precauția. E momentul în care trebuie sa gestionam foarte bine si sa fim foarte precauti.

Zilele de 1, 2, 3 mai trebuie gestionate cu discernământ, cu reguli de igiena, distantare socială, autoizolare, și acea atitudine pozitivă pe care trebuie să o păstrăm.

Stiu că este greu, parcă am ajuns la capătul puterii, dar mai avem un pic. Chiar daca e greu, sa mai avem rabdare, rabdare care ne va face un sfarsit de vara sau de toamna mai linistite”, a mai spus Nelu Tătaru marți seara în intervenția telefonică din emisiunea „Legile puterii” de la Realitatea PLUS.