MENIU

Legea vaccinării intră în linie dreaptă. La şcoală, doar cu vaccin

Legea vaccinării a fost discutată, ieri, în primă lectură în Guvern. Potrivit unor surse, documentul nu a suferit modificări faţă de forma suspusă dezbaterii publice, în aprilie. Norma prevede că cei mici pot fi înscrişi în şcoli şi grădiniţe doar dacă părinţii prezintă documente privind vaccinarea. Ministrul Sănătăţii nu a scăpat nici ieri de mustrările premierului, deşi a demis cinci şefi ai Direcţiilor de Sănătate Publică, găsiţi vinovaţi în criza vaccinurilor. Aceştia susţin, însă, că au fost executaţi public, fără nicio explicaţie.

Legea vaccinării este doar una dintre măsurile care vor fi luate pentru a face faţă epidemiei de rujeolă. În România s-au înregistrat 32 din cele 35 de decese cauzate de rujeolă anul acesta în Uniunea Europeană. Mai grav este că 220 de mii de copii sunt nevaccinaţi. Cifra depăşeşte populaţia municipiului Ploieşti, spre exemplu. O altă măsură este punitivă: demiterile.