MENIU

Laura Codruţa Kovesi a fost reclamată, din nou, la CSM

<p>Laura Codruta Kovesi</p>

Laura Codruţa Kovesi a fost reclamată, încă o dată, la CSM. Astfel, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie („DNA”) pentru manifestări care aduc atingere onoarei profesionale şi prestigiului justiției săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu şi nerespectarea deciziilor Curții Constituționale, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi ş) din Legea nr. 303/2004.

 În motivarea acţiunii s-a reţinut că procurorul șef al DNA a încălcat dispozițiile explicite ale Deciziei Curții Constituționale nr. 611 din 03 noiembrie 2017 prin refuzul de a se prezenta în fața Parlamentului României - Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din anul 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial şi de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziție celelalte documente sau mijloace de probă deținute, utile activității comisiei.

Totodată, prin poziția publică a procurorului şef al DNA, manifestată ulterior Deciziei Curții Constituționale, a fost afectată onoarea profesională și prestigiul funcției de magistrat cu consecința încălcării dispozițiilor:

• articolelor 4 alin. (1) și 90 din Legea nr. 303/2004,
• art.104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, precum și ale
• articolelor 7, 17, 18 și 20 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la răspunderea procurorului în cauză.

Mai multe articole despre:
CSM Laura Codruţa Kovesi inspecţia judiciară