Operațiune de salvare extremă în Maramureș. La minus 20 de grade și zăpade de un metru, un cetățean ucrainean a fost salvat din munți de salvamontiști
Un cetățean ucrainean, în vârstă de 31 de ani, a fost salvat de salvamontiștii maramureșeni, în condiții meteo extrem de grele.
Salvamontiştii maramureşeni au fost solicitaţi, în noaptea de duminică spre luni, să intervină în sprijinul unui cetăţean ucrainean care a trecut graniţa prin munţi, în condiţii de frig extrem. Salvatorii au reuşit să ajungă la bărbat, în noaptea de luni spre marţi, la mai multe ore după ce acesta nu a mai răspuns la niciun mesaj al salvatorilor.
Ucraineanul, în vârstă de 31 de ani, a fost găsit viu, însă nu a fost coborât, din cauza frigului de minus 20 de Grade Celsius, fiind adăpostit la o stână.
Acţiunea de salvare din Maramureş, începută luni dimineaţă, a avut loc în munţii Maramureşului, zona Suligu - Valea Vaserului, unde un cetăţean ucrainean în vârstă de 31 de ani, singur şi cu o stare de sănătate afectată de frigul extrem, nu a mai putut înainta.