MENIU

Iohannis "bate șaua să priceapă iapa". Ce mesaj i-a transmis lui Victor Ciorbea

Iohannis și Ciorbea

Avocatul Poporului s-a aflat în ultimii ani în mijlocul mai multor scandaluri declanșate de deciziile controversate ale lui Victor Ciorbea, acuzat adeseori că face jocurile Puterii. Președintele Klaus Iohannis, aflat în SUA, a transmis astăzi un mesaj Avocatului Poporului, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de activitate, în care face referiri explicite la rolul echidistant pe care Victor Ciorbea trebuie să și-l asume.

România are nevoie de o justiție puternică și de instituții responsabile. O țară cu autorități decuplate de cetățean, cu o justiție în care oamenii și-au pierdut încrederea nu poate spera la un progres veritabil, spune președintele Iohannis în mesajul adresat Avocatului Poporului.

"Parteneriatul real între cetățeni și Avocatul Poporului, exercitarea cu echidistanță a rolului său constituțional sunt elemente care întăresc inclusiv încrederea în sistemul de justiție, un pilon esențial de interacțiune stat - cetățean", se spune în mesajul publicat pe site-ul președinției.

Potrivit acestuia, aniversarea a două decenii de activitate reprezintă cel mai potrivit prilej pentru a reflecta la menirea instituției Avocatului Poporului "și la misiunea sa esențială în consolidarea statului de drept, în promovarea și apărarea drepturile și libertățile românilor, în susținerea bunei guvernări".

Punerea binelui public deasupra oricăror alte interese, garanția că nu sunt încălcate principii de bază ale democrației care, implicit, afectează drepturile și libertățile civice sunt mai mult decât simple obligații legale. Ele reprezintă o datorie de onoare pentru Avocatul Poporului, mai atrage atenția Klaus Iohannis,

Mesajul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, transmis cu prilejul aniversării a 20 de ani de la fondarea instituției Avocatului Poporului:

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 21 septembrie a.c., un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la fondarea instituției Avocatului Poporului. Mesajul a fost prezentat de către domnul Laurențiu Ștefan, Consilier Prezidențial, Departamentul Politică Internă, în cadrul evenimentului tematic aniversar „Două decenii de la înființarea instituției Avocatul Poporului".

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

„O democrație nu este funcțională și statul de drept nu există fără respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor. În cei 20 de ani de existență a instituției Avocatului Poporului, România a cunoscut progrese importante, inclusiv sub aceste aspecte.

În 2017, țara noastră marchează 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, moment care a însemnat și asumarea unor angajamente ferme pentru desăvârșirea procesului democratic și consolidarea statului de drept. Este nevoie însă de continuitate și de stabilitate și, în acest context, fiecare instituție are un rol important.

Independența și corecta funcționare a autorităților cu atribuții în promovarea și apărarea drepturilor omului sunt cerințe esențiale care trebuie îndeplinite pentru ca progresele așteptate de cetățeni să devină realitate. Rezoluția Adunării Generale a ONU din 20 decembrie 1993 cu privire la statutul instituțiilor naționale din domeniul protecției drepturilor omului rămâne principalul reper în acest sens.

Punerea binelui public deasupra oricăror alte interese, garanția că nu sunt încălcate principii de bază ale democrației care, implicit, afectează drepturile și libertățile civice sunt mai mult decât simple obligații legale. Ele reprezintă o datorie de onoare pentru Avocatul Poporului.

Dacă în mod tradițional ombudsman-ul este un «apărător al drepturilor şi libertăţilor», Avocatul Poporului din România are în plus și responsabilitatea de a fi un autentic partener al oamenilor și al societății civile pentru a îmbunătăți dialogul cu autoritățile publice, obligându-le pe acestea din urmă să devină mai transparente şi mai eficiente în relația cu cetățenii, în slujba cărora de altfel se și află.

Așadar, Avocatul Poporului este, pe de o parte, un «partener de dialog», în care oamenii să aibă încredere că sunt ascultați și apărați atunci când drepturile individuale le sunt lezate, dar totodată şi un «partener de acțiune», un aliat alături de care îşi exercită în mod activ calitatea de cetăţeni pentru buna guvernare a comunității de către autoritățile publice. Vizibilitatea publică şi gradul de încredere sunt atuu-uri importante ale unui Avocat al Poporului pentru îndeplinirea cu succes al unui asemenea rol.

Aniversarea a două decenii de activitate reprezintă cel mai potrivit prilej pentru a reflecta la menirea instituției Avocatului Poporului și la misiunea sa esențială în consolidarea statului de drept, în promovarea și apărarea drepturile și libertățile românilor, în susținerea bunei guvernări.

România are nevoie de o justiție puternică și de instituții responsabile. O țară cu autorități decuplate de cetățean, cu o justiție în care oamenii și-au pierdut încrederea nu poate spera la un progres veritabil. Parteneriatul real între cetățeni și Avocatul Poporului, exercitarea cu echidistanță a rolului său constituțional sunt elemente care întăresc inclusiv încrederea în sistemul de justiție, un pilon esențial de interacțiune stat - cetățean.

De asemenea, zona drepturilor şi libertăţilor este una vie, în continuă schimbare, în pas cu dezvoltarea societății. Din păcate, multe din aceste evoluții fie sunt neglijate sau chiar contrate, fie sunt traduse cu întârziere în norme juridice. Avocatul Poporului poate fi şi la acest nivel un aliat al intereselor cetăţenilor în negocierea cu autorităţile publice în spiritul progresului şi al corectei reprezentări.

Nu în ultimul rând, dimensiunea de prevenție a activității dumneavoastră nu este una deloc de neglijat. În acest sens, astfel de activități și schimburi de experiență precum cele în care sunteți angajați în aceste zile sunt mai mult decât benefice în îndeplinirea misiunii de promovare și apărare a drepturilor și libertăților fundamentale.

Vă mulțumesc și vă doresc mult succes!"

Mai multe articole despre:
avocatul poporului