MENIU

Kelemen: Trebuie să ajutăm tânăra generaţie de azi să împiedice să se întoarcă roata istoriei

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat, duminică, la deschiderea Zilelor Culturale Maghiare, că tinerii trebuie ajutaţi şi învăţaţi să împiedice "întoarcerea roţii istoriei”.

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat, duminică, la deschiderea Zilelor Culturale Maghiare, că tinerii trebuie ajutaţi şi învăţaţi să împiedice "întoarcerea roţii istoriei”, avertizând că sunt multe evenimente care ar putea întoarce această roată din cauza unor persoane cu funcţii de decizie.

Kelemen Hunor a spus, la Cluj-Napoca, în discursul ţinut la gala de deschidere a Zilelor Culturale Maghiare de la Teatrul Maghiar de Stat, că tânăra generaţie născută după 1989 are altă bază de comparaţie şi trebuie ajutată să înţeleagă lumea de azi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Zilele Culturale Maghiare mi se pare, acum, că sunt organizate de decenii. Mi se pare natural, ne obişnuim cu uşurinţă cu aceste lucruri care ni se par naturale, dar nu a fost întotdeauna aşa, în urmă cu zece ani nu era aşa. Vorbesc cu studenţi din Cluj despre cultură, viaţa publică, a crescut o generaţie care trăieşte într-o Românie membră a UE, care trece fără grijă graniţa româno-ungară şi care nu îşi mai aminteşte de trecut. Născută după 1989, această generaţie are altă bază de comparaţie, trebuie să îi ajutăm să înţeleagă lumea de azi. Nu este adevărat că în Europa de Est ceea ce li se pare natural astăzi, a fost la fel de natural cu mult timp înainte sau că va rămâne la fel. Se întâmplă multe evenimente care ar putea întoarce roata istoriei şi depinde de noi dacă se întoarce. Sunt persoane în funcţii de decizie care pot întoarce roata istoriei”, a afirmat Kelemen.

Mai multe articole despre:
Kelemen Hunor MESAJ KELEMEN HUNOR