MENIU

Jurnalul angajaților și colaboratorilor TVR. Pătraru: Oprea era „curentat” de noi în fiecare ediție

Jurnalul angajaților și colaboratorilor TVR. Pătraru: Oprea era "curentat" de noi în fiecare ediție

Dezvăluiri incendiare despre televiziunea publică, din perioada în care era condusă de Stalian Tănase. Dragoş Pătraru, un angajat TVR, a povestit pentru Evenimentul Zilei câteva momente mai puţin plăcute din timpul mandatului lui Stelian Tănase. Pătraru susţine că fost supus la anumite presiuni venite chiar de la şeful TVR de atunci.

Mai mulți angajați și colaboratori din televiziunea publică au rememorat întâmplări din perioada în care instituția a fost condusă de Stelian Tănase.

S-a aflat, astfel, că scriitorul era tentat să-și plece urechea la lingușelile subalternilor, dar și că părea că își uită repede promisiunile. Apoi, pentru cei care au trăit întâmplările relatate, jurnalul, în care evenimentele se notează firesc, în ordine cronologică, pare că amestecă amintirile din luni și zile diferite.

Printre cei care semnează în „jurnalul angajaților” se numără vedete ale TVR, colaboratori vechi, unii chiar prieteni ai PDG-ului (președinte director-general, n.r.) sau simpli angajați.

Venit recent la TVR, cu emisiunea „Starea nației”, jurnalistul Dragoș Pătraru a povestit, pentru EVZ.ro, că și-a notat și el cele mai importante momente.

„Am ținut un jurnal profesional la TVR. Din august 2014 până acum. Ca jurnalist și specialist în comunicare, m-a interesat foarte tare o paralelă între modelul public și modelul privat de televiziune. Sigur, am notat și momentele neplăcute. Acela când domnul Tănase m-a chemat acasă la dânsul să îmi transmită că n-ar fi bine să mă mai leg de Patriarhul Daniel. Sau momentul în care m-a chemat să mă întrebe dacă mi s-a făcut frică de generalul Gabi Oprea, fără să aibă habar că Oprea era „curentat” de noi în fiecare ediție", a spus jurnalistul.

Acesta continuă: "Și am notat când a spus în ședință, de față cu mai mulți directori, că să-l mai lase cu Pătraru ăla, că Patriarhul a dat circulară în țară să se facă slujbe când Tănase a fost bolnav, iar Pătraru continuă să se ia de preoți. (...) Mă rog, ar fi senzațional să își vadă fiecare de treabă și să fim lăsați să readucem televiziunea națională acolo unde îi este locul. Acolo unde domnul Tănase și alții ca dânsul n-au putut să o ducă. Că de scandaluri ne ținem de 25 de ani."