MENIU

Jumătate din România se află sub ape: În Vrancea, o comună întreagă a fost INUNDATĂ, sute de oameni sunt izolați, iar casele în pericol de prăbușire

Inundații Vrancea

Jumătate din România se află sub sub ape. Zone întregi au fost devastate de puhoaie. O comună din județul Vrancea a fost inundată în totalitate. Zeci de oameni au fost evacuați din calea șuvoaielor care au distrus case, drumuri și poduri. 

Zeci de localități din județul Vrancea au fost afectate în ultimele 24 de ore de ploile abundente care au generat inundații. Aproape 60 de oameni au fost evacuați din calea apelor, zeci de case, curți și grădini au fost inundate, traficul a fost afectat de viiturile formate.

În unele gospodării apa a depășit chiar și un metru. A fost nevoie de ajutorul pompierilor, care i-au scos pe oameni cu barca pneumatică. 40 de persoane au reușit singure să ajungă într-o zonă sigură.

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea (ISU), în ultimele 24 de ore, la 112 au fost primite peste 100 de apeluri care sesizau producerea unor situații de urgență.

Autoritățile susțin că pagubele ar fi fost mult mai mari, dacă nu s-ar fi făcut, cu puțin timp înainte de inundații, o breșă în canalul de irigații, de la marginea localității.

Prefectul de Vrancea - Gheorghiță Berbece a spus la Realitatea PLUS că urmează să se facă o evaluare a pagubelor generate de inundații după monitorizarea tuturor situațiilor din teren la care se intervine în aceste momente.

„Permanent evaluăm situația, încercăm să venim în ajutorul oamenilor, acolo unde putem să salvăm o parte din bunuri, animale... Când se va liniști puhoiul, vom intra cu motopompele în beciuri, curți. Orice ajutor e binevenit. Locuitorii sunt într-o situație disperată. Bunuri acumulate în ani de zile s-au pierdut. Avem promisiunea premierului Florin Cîțu că mâine se va emite ordonanța de urgență prin care se vor acorda ajutoare celor afectați. Toate echipele de salvare, ISU și Jandarmerie sunt în zonă", a declarat, într-o intervenție la Realitatea PLUS, Gheorghiță Berbece, prefect de Vrancea.

Mai multe articole despre:
inundatii vrancea dezastru case