MENIU

Statul nu va plăti despăgubiri după tragedia de la Colectiv. Decizia Judecătoriei Sectorului 4

Judecătoria Sectorului 4 a decis, miercuri, că statul să nu fie parte în procesul Colectiv, prin Ministerul Finantelor Publice. Rudele victimelor au cerut acest lucru pentru plata despăgubirilor, având în vedere modul în care au acţionat autorităţile după izbucnirea incendiului în urma căreia şi-au pierdut viaţa 64 de tineri. În urma deciziei de astăzi, despăgubiri pentru victimele incendiului din octombriei 2015 vor fi acordate doar de cei trei patroni ai clubului Colectiv.

După un an și jumătate de la tragedie, judecătorii au decis astăzi că Ministerul Finanțelor și cel al Sănătății nu devin parte în proces. 

Statul român nu va fi obligat să plătească daune victimelor din Colectiv. La fel se va întâmpla şi în cazul Ministerului Sănătăţii. Decizia a fost luată astăzi de judecători, dar nu este una definitivă. În schimb, instanţa a decis să unească două dintre cele trei procese deschise după tragedia din localul bucureştean.

Aşadar, Judecătoria Sectorului 4 a decis miercuri trimiterea la Tribunalul București a dosarului în care sunt judecați patronii de la Clubul Colectiv, în vederea reunirii cu dosarul în care este inculpat fostul primar Cristian Popescu-Piedone.

Instanța a admis în acest sens o cerere înaintată de Parchetul General la primul termen al procesului care a avut loc în luna februarie, însă decizia nu este definitivă.

Parchetul susținea că, în dosarul de la Judecătoria Sectorului 4, nu există nicio instituție parte responsabilă civilmente, iar bunurile inculpaților nu acoperă despăgubirile cerute de victimele incendiului. Reprezentantul Parchetului arăta că, în dosarul lui Piedone, parte responsabilă civilmente este Primăria Sectorului 4.

"Parchetul General a instituit sechestru pe bunurile inculpaților, persoane fizice și juridice, însă valoarea acestor sechestre este insignifiantă și nu vor acoperi pagubele. Este dosarul cu cel mai mare număr de victime din ultimul secol. Judecătoria este în imposibilitatea de a da o hotărâre pe latură civilă. Între acest dosar și cel de la Tribunalul București este clar o legătură. Inculpații din ambele dosare au participat la dezastrul de la Colectiv. Hotărârea Judecătoriei pe latură civilă va fi doar una simbolică", declara în februarie procurorul de ședință.

Pe de altă parte, Judecătoria Sectorului 4 a respins miercuri cererea victimelor incendiului de la Colectiv de introducere ca părți responsabile civilmente a Ministerului Sănătății și a statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor.

De asemenea, instanța a respins și o cerere a MAI de sesizare a Curții Constituționale.

Judecătoria Sectorului 4 a luat în discuţie, în 21 martie, cererea ca statul să fie parte în procesul Colectiv, pronunţarea asupra solicitării fiind amânată pentru 5 aprilie.

Mai mulţi avocaţi au solicitat atunci introducerea în cauză a statului român, cu intenţia de a fi tras la răspundere, având în vedere că Ministerul Sănătăţii nu ar fi luat toate măsurile pentru a salva victimele incendiului.

La termenul din 21 martie trebuia să se discute şi cererea de conexare a acestui dosar cu alte două procese în care sunt judecaţi fostul primar Cristian Popescu Piedone şi pompierii Antonina Radu şi George Matei.

Cererea nu a mai fost analizată de instanţă având în vedere că dosarul lui Cristian Popescu Piedone se află încă în procedura de cameră preliminară şi nu a început judecata pe fond.

Judecătoria Sectorului 4 a început, în 7 februarie, judecarea pe fond a dosarului "Colectiv" în care sunt acuzaţi de ucidere din culpă patronii clubului şi administratorii firmei care a pus artificiile în seara concertului din 30 octombrie 2015.

În dosarul "Colectiv” s-au constituit părţi civile 139 de persoane, 11 spitale şi cinci instituţii.

Procurorii Parchetului instanţei supreme i-au trimis în judecată pe George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu, patronii clubului Colectiv, pe Daniela Ioana Niţă şi Mihai Cristian Niţă, administratorii firmei Golden Ideas Fireworks Artists care au instalat artificiile folosite în seară concertului din 30 octombrie 2015 şi pe pirotehnicianul Viorel Zaharia, care a fost prezent în club.

Aceştia sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în formă agravată şi neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă, potrivit news.ro. În plus, Daniela Niţă este judecată şi pentru sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.

De asemenea, SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL au fost trimise în judecată pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în formă agravată.

Mai multe articole despre:
dosarul colectiv