MENIU

JO 2018: Începe a XXIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă, la PyeongChang

JO 2018: Începe a XXIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă, la PyeongChang

Cea de-a XXIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă va debuta oficial vineri la PyeongChang, în Coreea de Sud, cu ceremonia de deschidere, programată de la ora 13,00 (ora României).

Competiţia, la care vor participa peste 2.900 de sportivi, dintre care 28 sunt români, se va desfăşura între 9 şi 25 februarie, la 30 de ani după JO de vară de la Seul, din 1988.

Oraşul PyeongChang a obţinut, la 6 iulie 2011, dreptul de organizare a "Olimpiadei albe" după ce şi-a depus candidatura de trei ori consecutiv, în 2010, 2014 şi 2018, potrivit site-ului Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

PyeongChang este un district aflat în partea de nord-est a Republicii Coreea, din provincia Gangwon. Oraşul se află în preajma Munţilor Taebaek şi se află la 180 de kilometri est de capitala ţării, Seul. Localitatea se află la 700 metri înălţime faţă de nivelul mării şi este un loc prielnic pentru pasionaţii sporturilor de iarnă.

JO 2018: România va fi reprezentată de 28 de concurenți la OLIMPIADA de la PyeongChang

La cea de-a 123-a întrunire a Comitetului Olimpic Internaţional (CIO), din 4 iulie 2011, de la Durban (Africa de Sud), s-a hotărât acordarea dreptului de organizare a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2018 oraşului PyeongChang, acesta primind peste 50% dintre voturi. PyeongChang a câştigat din primul tur de scrutin cu 63 de voturi în faţa celorlalte două candidate pentru găzduirea competiţiei, respectiv Annecy (Franţa) - şapte voturi şi Munchen (Germania) - 25 voturi. PyeongChang a câştigat la cea de-a treia candidatură consecutivă, eşuând la primele două în faţa oraşelor Vancouver (Canada) şi Soci (Rusia).

JO 2018: Totul despre Jocurile Olimpice de iarnă - PyeongChang

Va fi prima ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă şi a doua a Jocurilor Olimpice organizate în Coreea de Sud. PyeongChang va fi, de asemenea, al treilea oraş asiatic care organizează Jocurile de iarnă, după Sapporo în 1972 şi Nagano în 1998, ambele din Japonia. În plus, vor fi primele Jocuri Olimpice de iarnă organizate într-un oraş-staţiune din anul 1992.

Site-ul oficial al Jocurilor Olimpice de iarnă 2018 scrie că PyeongChang a prezentat un proiect olimpic inspirat şi puternic, ce se bucură de susţinerea guvernului sud-coreean. Olimpiada va lăsa o moştenire extraordinară oraşului PyeongChang, care va deveni astfel punctul central al sporturilor de iarnă din Asia, oferind sportivilor coreeni posibilitatea practicării acestor sporturi acasă.

Gest istoric: sora lui Kim Jong-un, în Coreea de Sud. Puternică și misterioasă. Cine e Kim Yo-jong