MENIU

JD Vance, amenințări grave la adresa lui Zelenski: ”Va regreta că l-a vorbit de rău pe Trump”

JD Vance, amenințări grave la adresa lui Zelenski: ”Va regreta că l-a vorbit de rău pe Trump”

După atacurile vehemente ale lui Trump, a venit și rândul vicepreședintelui american J.D. Vance să-l amenințe pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Faptul că l-a „vorbit de rău” pe Donald Trump în public nu ar face decât să se întoarcă împotriva lui. 

Vance a vorbit într-un interviu cu o publicație internațională, după ce președintele ucrainean Volodomyr Zelensky l-a acuzat pe Trump că trăiește într-un "spațiu de dezinformare" rusesc.

Limbajul extrem de dur din ambele părți vine într-un moment critic al războiului dintre Ucraina și Rusia, în timp ce Trump face presiuni pentru o rezolvare rapidă.

"Ideea că Zelenski îl va răzgândi pe președintele Trump vorbind de rău în mass-media publică, toți cei care îl cunosc pe președinte vă vor spune că este un mod atroce de a trata această administrație", a spus Vance.

Vance a spus că Zelenski a primit "sfaturi proaste" despre cum să se comporte cu noua administrație. De asemenea, spune Vance, în ultimii trei ani i „s-a spus că nu poate face nimic greșit”.

"Evident că iubim poporul ucrainean. Admirăm curajul soldaților, dar credem că acest război trebuie să se încheie rapid", a continuat el.

"Aceasta este politica președintelui Statelor Unite. Nu se bazează pe dezinformarea rusă. Se bazează pe faptul că Donald Trump, cred, știe multe despre geopolitică și are o viziune foarte puternică, și a avut o viziune puternică de foarte mult timp".

Mai multe articole despre:
jd vance trump sua zelenski ucraina rusia razboi