MENIU

Tudorache: ”Reacția jandarmilor la marșul unionist - proporționată, cu excepția unei rețineri”

Jandarmeria nu a greșit la marșul unioniștilor. Asta este concluzia instituției. Jandarmii susțin că legal ei nu au avut nicio intervenție sâmbătă, pentru că nu au folosit pistolul, bastonul, sau gaze lacrimogene. Raportul jandarmilor arată că de vină pentru incidente ar fi Primăria, care a acordat autorizații pentru două manifestații, pe același traseu. Ministrul Afacerilor Interne, Dragoș Tudorache, susține că dispozitivul jandarmilor a fost unul ofensiv, cu excepția unui caz individual în care, în timp ce doi manifestanți au fost duși la secție, s-a folosit forța. Acest incident va fi investigat, precizează ministrul.

”A existat o analiză în cadrul comisiei de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice care s-a întâlnit de două ori pentru această manifestație. Aceste întruniri au avut loc în 10 și 12 octombrie. În ambele cazuri, a fost foarte clar indicat utilizatorilor faptul că nu li se permite utilizatea Pieței Universității pentru acțiunile lor. Traseul aprobat a fost pe Bd. Magheru - Piața Romană - cu punct terminus Piața Victoriei, unde era amenajat un spațiu pentru întâlnire”, a explicat Tudorache, subliniind că traficul pe segmentul superior al Căii Victoriei nu fusese restricționat până în acel moment și intrarea pe carosabil ar fi pus în pericol manifestanții.

De asemenea, în Piața Enescu era programată o altă manifestație, un spectacol, iar legea interzice clar intersectarea a două evenimente, a mai specificat ministrul.

Tudorache afirmă că dispozitivul jandarmeriei nu a fost unul ofensiv, ci unul pur defensiv care viza doar blocarea accesului manifestanților pe alte trasee decât cele stabilite. Pe parcursul interacțiunii între jandarmi și manifestanți nu s-au folosit bastoane, scuturi, sau gaze lacrimogene și nici cătușe când au fost conduși la secție patru dintre manifestanți

A avut, totuși, loc o imobilizare fizică a doi dintre aceștia ”și abia aici putem discuta despre o folosire a forței din partea unora dintre jandarmii care au fost implicați în reținerea și conducerea celor doi la secție”, a precizat ministrul. În acest caz, a completat el, Jandarmeria și Ministerul de Interne vor efectua cercetarea care se impune.

Tudorache susține că s-a încercat în câteva etape medierea, dialogul cu organizatorii, însă ”a reieșit clar care erau intențiile manifestanților - de a devia de la scopul inițial. Au spus că ei intenționează să ajungă în Piața Universității unde să campeze”.

Există înregistrări video cu momentele tensionate pentru toate aceste segmente și ministerul a cerut acordul Autorității Naționale pentru Protecția Datelor pentru a le pune la dispoziția celor interesați, a mai spus ministrul de Interne.

”Pe de o parte, am văzut o manifestație pașnică pentu o cauză frumoasă. La momentul culminant, a deviat de la traseul autorizat pentru motive care nu au avut nimic de-a face cu Jandarmeria, pe care nu vreau să le speculez, dar pe care le vom investiga. Am văzut o reacție proporționată a Jandarmeriei, cu excepția acelui incident al reținerii celor doi manifestanți.

Au fost, poate, erori individuale în intervenția asupra celor doi manifestanți duși la secție, dar nu trebuie să uităm toate celelalte misiuni importante pe care Jandarmeria le desfășoară. Graba cu care anumiți oameni politici sar să discrediteze o instituție esențială a statului român mi se pare curioasă, ca să nu mai spun că o fac folosind o temă atât de sensibilă pentru români precum relația cu Republica Moldova”, a încheiat Dragoș Tudorache.

_________________________________________________

Raportul obținut în exclusivitate de Realitatea TV, arată că jandarmii nu au ce să-și reproșeze. Potrivit acestora, există o lege care spune ce manifestații au voie să fie autorizate, în care, într-un paragraf, se arată că două evenimente nu se pot desfășura simultan în același loc - este vorba despre marșul celor care cereau unirea Republicii Moldova cu România și un festival de folk -. 

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, susține că în data de 22 octombrie au existat două activități: un miting PNL, care viza Piața Victoriei, și cea a unioniștilor, care viza traseul Hanul lui Manuc - Guvernul României (Piața Victoriei). PNL a renunțat, însă, la activitatea din fața Guvernului, motiv pentru care nu a rămas aprobat și în desfășurare decât mitingul unioniștilor. Viceprimarul neagă că odată cu manifestarea pentru unirea Republicii Moldova cu România ar fi avut loc vreun eveniment de folk în zonă.

Șefii Jandarmeriei au dat luni explicații scrise. Ei au fost nevoiți să-i spună ministrului de Interne dacă au respectat legea sau au comis abuzuri împotriva basarabenilor care au cerut unirea României cu Republica Moldova. În timp ce jandarmii cer răgaz pentru a viziona înregistrările video făcute la protest, pe rețelele de socializare și în cercurile politice se cer demisii. 

Ministerul de Interne a cerut o anchetă după ce mai mulți tineri au spus că au fost bătuți de jandarmi și a decis că aceștia nu mai au voie să comunice public în urma incidentelor.

Sâmbătă, aproximativ 5.000 de persoane s-au strâns în Centrul Vechi al Capitalei să ceară unirea României cu Republica Moldova. De acolo, oamenii au plecat către Piaţa Victoriei, unde s-au bătut cu jandarmii care încercau să-i redirecționeze spre zona în care ar fi trebuit să mărșăluiască. 

Mai exact, autorizația inițială spunea că manifestanții trebuie să se oprească în Piața Victoriei, însă liderul lor a decis, pe ultima sută de metri, ca mulțimea să plece de acolo din nou spre Piața Unirii. În acel moment, jandarmii au încercat să-i oprească. Protestatarii s-au îmbrâncit cu oamenii legii.

Cinci participanţi la miting au fost reţinuţi de jandarmi, printre aceştia aflându-se şi liderul protestatarilor, George Simion. Avocatul său, Aurelian Pavelescu, a explicat la Realitatea TV că nu i s-a permis să intre în secţia de poliţie împreună cu clientul său. Acesta a precizat şi că Simion a fost bruscat şi a blamat dublul standard practicat în România, în care mitingurile care primesc "girul politicienilor" sunt lăsate în pace şi a explicat că reţinerea lui Simion este abuzivă.

 

Mai multe articole despre:
jandarmi mars unionist unire moldova romania