MENIU

Jaf la Baroul Timiș! A fost sustrasă o sumă IMPORTANTĂ de bani

Politie

Hoții au dat buzna în sediul Baroului Timiş de unde au furat suma de 50.000 de lei. Incidentul s-a petrecut chiar în această dimineață. Oamenii legii au fost anunțați despre jaf printr-un apel la numărul unic de urgență 112. În prezent, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru furt calificat şi încearcă să-i identifice pe autorii jafului.

"În cursul acestei dimineți, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în sediul unei instituții, din municipiul Timișoara. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, procedând la efectuarea cercetării la fața locului. În urma verificărilor efectuate, a reieșit că persoane necunoscute ar fi sustras aproximativ 50.000 de lei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiinii de "furt calificat", cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și tragerea la răspunderea penală a acestora", a informat IPJ Timiș.

 
Mai multe articole despre:
jaf barou timis hoti politie