MENIU

Italienii au votat, la referendum, reducerea numărului de parlamentari

Italienii au votat, la referendum, reducerea numărului de parlamentari

Peste 67% dintre italienii prezenți la vot, duminică și luni, s-au pronunțat în favoarea reducerii numărului parlamentarilor de la 945 la 600, potrivit BBC. 

Inițiativa privind reducerea legislativului aparține Mișcării antisistem 5 Stele, care face parte din coaliția de guvernare, potrivit căreia s-ar economisi astfel 500 de milioane de euro. 

Reforma constituțională a fost adoptată în octombrie 2019 de deputați și prevede o reducere cu aproximativ o treime a numărului parlamentarilor. Numărul deputaților ar urma să scadă la 400, iar cel al senatorilor, la 200.

Reforma a fost propusă și în contextul în care Italia are cel mai numeros Parlament din UE. Modificările ar urma să fie puse în practică înainte de alegerile din 2023, informează hotnews.