Ionuț Moșteanu, ministrul fără școală, soarbe din cafea în timpul intonării imnului. Rezistul își „asasizează” fără milă demnitatea
Lipsă totală de respect din partea rezistului care ocupă fără școală fotoliul de ministru al Apărării! Din motive greu de înțeles, Ionuț Moșteanu s-a apucat să bea cafea tocmai în timpul intonării imnului național. Până și Nicușor Dan a reușit să nu facă gafe de data asta.
Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a fost filmat miercuri în timp ce sorbea din cafea, exact în momentul intonării imnului național, în prezidiul Parlamentului. Incidentul s-a petrecut înainte de prezentarea Strategiei Naționale de Apărare de către Nicușor Dan.
Evenimentul a avut loc în cadrul unei ședințe solemne dedicate modificărilor la strategia de apărare și consolidării parteneriatelor internaționale, inclusiv cu Uniunea Europeană. Moșteanu stătea alături de vicepremierul Cătălin Predoiu și ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, care au respectat protocolul rămânând nemișcați.
În momentul în care în Parlament au răsunat acordurile imnului „Deșteaptă-te, române!”, toți cei prezenți s-au ridicat în picioare, în semn de respect. Deși parlamentarii au păstrat o atitudine solemnă, ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a ieșit în evidență printr-un gest considerat de mulți drept lipsit de respect față de solemnitatea momentului și de funcția pe care o ocupă.
În timp ce în sală domnea o atmosferă de reculegere, ministrul pare să fi cedat ispitei cofeinei. Cu o nonșalanță surprinzătoare, Moșteanu a luat paharul așezat pe biroul din fața sa și a sorbit din băutură, părând mai preocupat de cafea decât de momentul simbolic al intonării imnului.