MENIU

Ion Ţiriac: Halep este sportiva care are cea mai mare identificare cu poporul

Fostul tenismen, Ion Ţiriac, a declarat, miercuri, în cadrul primei ediţii a Balului Nataţiei, că Simona Halep este sportiva care are cea mai mare identificare cu poporul de la Cupa Davis încoace, potrivit Mediafax. În ceea ce privește desemnarea viitorului antrenor, Țiriac a declarat că este convins că Simona Halep "va face o alegere potrivită".

"Sportul e o industrie, s-a terminat cu Pierre de Coubertin. A fost un contract (n.r. - între Simona Halep şi antrenorul belgian Wim Fissette) care s-a terminat din câte am înţeles eu şi fiecare a hotărât să se ducă în partea lui. Simona Halep bănuiesc eu că dacă a ajuns acolo unde este acum nu e nici fraieră, nici proastă. E deşteaptă, iar când te măriţi cu unul pentru tenis, ăla trebuie să ştie tot. Şi ăla este antrenorul. Sunt convins că va face o alegere potrivită. E foarte greu pentru ea să înţeleagă ce i se întâmplă. După toate sporturile pe care le-am avut şi s-au dus, ea este sportiva care are cea mai mare identificare cu poporul de la Cupa Davis încoace, fără să insult pe nimeni. În clădirea aceasta de la Cercul Militar eu nu am mai fost din 1972 când pe străzi erau peste un milion de oameni, de la Piaţa Aviatorilor până aici", a spus Ţiriac.

De asemenea, alături de Ion Țiriac, la prima ediţie a Balului Nataţiei, care a avut loc în Sala de Marmură a Cercului Militar, au participat Nadia Comăneci, Camelia Potec şi Gabriela Szabo, Elisabeta Lipă, Mihai Leu, Dina Mocanu şi Andreea Răducan și nu numai.

În cadrul balului, a avut loc o licitaţie care a avut ca scop strângerea de fonduri necesare pregătirii sportivilor din nataţie în vederea Jocurilor Olimpice de vară din 2020, de la Tokyo. S-a licitat un meci de tenis de dublu mixt în compania Simonei Halep şi a lui Ilie Năstase, o rachetă cu semnătură a fostului tenisman german Boris Becker, echipamentul şi o rachetă a Simonei Halep, un sejur la Raliul Aradului alături de Mihai Leu, o cină la masa campionilor alături de foşti mari sportivi români, precum şi alte obiecte.

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA, anunţa, pe 6 noiembrie, că a încheiat colaborarea cu antrenorul belgian Wim Fissette, cu care a lucrat de la începutul acestui an.