MENIU

Iohannis a semnat decretele! Președintele a promulgat Legea privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor

Președintele României - Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, mai multe decrete printre care și cel pentru promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 (PL-x 584/30.09.2020);

Proiectul de lege care aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului prevede ca părinții să aibă zile libere plătite, în vederea supravegherii copiilor, în perioada în care cursurile în școli vor fi suspendate. 

„Se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară, unde aceştia sunt înscrişi, ca urmare a rezultatului anchetei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, efectuată de direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, şi având în vedere hotărârile comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, respectiv Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti”, arată iniţiativa legislativă adoptat de către deputaţi.

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 27 noiembrie a.c., următoarele decrete:

  • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003 (PL-x 546/07.12.2017);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații şi fundații (PL-x 613/06.10.2020);
  • Decret pentru promulgarea Legii privind instituirea zilei de 3 iunie ca Ziua națională a bicicletei (PL-x 610/06.10.2020);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 (PL-x 584/30.09.2020);
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror a doamnei Diana-Luminița Sipoș, procuror cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, delegată în funcția de prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud – pensionare, la data de 1 decembrie 2020;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror a domnului Radu Mihai Pașca, procuror cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj – pensionare, la data de 2 decembrie 2020;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a doamnei Rica Leordean – pensionare, la data de 2 decembrie 2020;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a domnului Ioan Crinel Couți – pensionare, la data de 2 decembrie 2020;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului a doamnei Elena Adina Irimia – pensionare, la data de 1 decembrie 2020;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a doamnei Marinela Eftene – pensionare, la data de 1 decembrie 2020;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a doamnei Liliana Băgeag – pensionare, la data de 2 decembrie 2020.
Mai multe articole despre:
klaus iohannis