Întârzieri în circulația trenurilor din Gara de Nord, luni dimineață: circulația feroviară, afectată
Traficul feroviar din Gara de Nord este afectat luni dimineață, mai multe trenuri înregistrând întârzieri față de orarul programat, atât la sosire, cât și la plecare, potrivit informațiilor afișate pe panourile din stație.
Traficul feroviar este aglomerat în această dimineață în Gara de Nord din București, iar numeroase trenuri înregistrează întârzieri atât la sosire, cât și la plecare. Călătorii sunt nevoiți să aștepte pe peroane, uneori zeci de minute, din cauza decalajelor acumulate, potrivit informațiilor afișate pe panourile de sosiri și plecări surprinse de camera web a CFR.
Printre cele mai mari întârzieri se numără trenurile care vin din Adjud și Kiev–Chișinău, unde s-au raportat întârzieri de până la 95 de minute. Și trenul de la Arad este estimat să ajungă cu aproximativ 50 de minute mai târziu. Întârzieri apar și pe rutele interne din Buzău, Pitești sau Brașov.
Situația se repetă și la plecări, unde trenuri cu destinații precum Brașov, Aeroportul Henri Coandă, Constanța, Galați sau Craiova figurează deja cu întârzieri pe panourile informative. În trafic sunt implicate mai multe companii feroviare, printre care CFR Călători, Regio Călători, Softrans și Transferoviar.