Întâlnirea Trump-Putin. Ionuț Moșteanu: „Trebuie să ne asigurăm că Rusia nu mai are curajul să atace vreo țară”
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu a mai spus că războiul din Ucraina a fost „o lecție pentru toți” și că tocmai de aceea sunt foarte importante garanțiile de securitate în cazul încetării focului.
„Acest război a fost o lecție pentru toți. Și de-aia e foarte important, și președintele Nicușor Dan a vorbit despre asta, și partenerii europeni au vorbit despre asta, este foarte important să ne uităm la acele garanții de securitate. Adică pacea nu trebuie să însemne un răgaz pentru Putin pentru a-și trage sufletul și pentru a se reînarma și a reporni apoi un război. Trebuie să ne asigurăm că nu va mai avea curajul să atace nicio țară. Trebuie să revenim la o ordine firească, normală, în care granițele și suveranitatea fiecărui stat sunt respectate”, a conchis Ionuț Moșteanu.
Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a declarat că orice discuție despre pace „trebuie să fie cu Ucraina la masă, cu partenerii europeni la masă” vineri, 15 august, chiar înaintea summit-ului din Alaska dintre Trump și Putin. Ucraina și liderii europeni au transmis același mesaj, că nu se poate ajunge la o pace stabilă fără implicarea tuturor factorilor de decizie.
„Cu toții ne dorim pacea. Și primul pas către o pace justă, durabilă și cu garanții de securitate este oprirea focului. Și de aici încolo, după ce va fi oprit focul, și sper să se ajungă la o înțelegere pentru a se opri focul și să se așeze la masă, orice pace, orice discuție despre pace trebuie să fie cu Ucraina la masă, cu partenerii europeni la masă, cu partenerul american la masă. Și bineînțeles cu rușii”, a declarat, vineri, ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, pentru un post tv, întrebat despre așteptatul summit dintre Donald Trump și Vladimir Putin, de vineri seară, din Alaska.