MENIU

Dosarul 10 august, cerut de inspectorii judiciari, înainte de audierea lui Dragnea de vineri

Realitatea TV informează că doi inspectori au mers, vineri, la Parchet, pentru a vedea acest dosar, pentru a vedea ce acte a făcut procurorul Bogdan Pârlog. Este un gest controversat, pentru că la puţin timp urma să fie audiat Liviu Dragnea.

Inspectorii judiciari n-ar fi putut lua dosarul de acolo, ci o copie. S-au uitat peste dosar în cadrul Parchetului. Inspecţia judiciară n-a explicat până acum această decizie.

Reamintim, Liviu Dragnea a fost audiat, vineri, ca martor, la Parchetul General, în dosarul violenţelor din 10 august, după ce a afirmat că protestul ar fi fost o tentativa de lovitură de stat.

Şeful PSD a spus că nu-i este teamă că va fi pus sub acuzare şi a menţionat că vinovaţi sunt "cei care au organizat violenţele", întrucât Jandarmeria a acţionat legal".

Totodată, Liviu Dragnea a fost aşteptat de protestatari care l-au huduit. Astfel, aceştia au scandat "Cât de javră poţi să fii, să furi bani de la copii", moment în care Liviu Dragnnea a avut o ieşire nervoasă, spunând către aceştia: "Nu am furat absolut nimic! Unde e bogăţia mea?! Nu v-aţi săturat de atâtea minciuni?!".