MENIU

INS, cifre ÎNGRIJORĂTOARE: Anul acesta s-au născut cu peste 30 de mii de copii mai puțini față de anul trecut

INS, cifre ÎNGRIJORĂTOARE: Anul acesta s-au născut cu peste 30 de mii de copii mai puțini față de anul trecut

Scădere drastică a numărului de copii născuți anul acesta, comparativ cu perioada similară a anului trecut! Vorbim despre cifre absolut halucinante, fiind cel mai mic număr de nașteri din ultimii șapte ani. Mai exact, anul acesta - respectiv în primele 10 luni ale lui 2020 - s-au născut cu peste 30.000 de copii mai puțini față de anul trecut, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Potrivit datelor furnizate de INS, în luna octombrie a acestui an, numărul naşterilor înregistrate a crescut față de luna octombrie 2019, dar a scăzut faţă de luna precedentă (septembrie 2020).

Mai exact, potrivit datelor oficiale analizate de Edupedu.ro, anul acesta, până în luna octombrie, inclusiv, se născuseră 131.709 copii, iar anul trecut erau înregistrați în acest interval 162.272 de copii.

Diferența, de 30.563 de nașteri, este echivalentul a două luni dintr-un an, media nașterilor din acest an, de exemplu, fiind de 14.634 de nașteri.

 

Mai multe articole despre:
ins nasteri