MENIU

Înfășoară-ți mâinile și picioarele în folie de aluminiu, seara. Rezultatul este spectaculos

Dacă te confrunți cu dureri musculare sau articulare, poți apela la un remediu care la prima vedere pare puțin ciudat, dar despre care cei ce l-au încercat spun că este eficient.

Este vorba despre înfășurarea zonei dureroase în folie de aluminiu. Astfel, tot ce trebuie sa faci este să pui folie de aluminiu în jurul gleznelor, pe picioare sau la încheietura mâinii și să o lași acolo peste noapte, conform healthylifevision.com.

Adepții acestui tip de tratament susțin că în câteva zile, durerea trece ca prin minune. Dacă acest lucru nu se întâmplă, înseamnă că trebuie să repeți tratamentul, mai spun ei. Cu toate acestea, dacă durerea persistă, trebuie să mergi la medic pentur un control. 

Totodată, folia de aluminiu poate fi de folos și în acordarea primului ajutor în caz de arsuri minore.