MENIU

INCREDIBIL! Un sat din România are 28 de biserici!

Satul cu 28 de biserici

O localitate din judetul Prahova este pe cale sa intre in Cartea recordurilor. Aici sunt nu mai putin de 28 de biserici.

Valea Plopului din judeţul Prahova este o localitate ciudată. Are numai 300 de familii, dar nu mai puţin de 28 de biserici!, potrivit KanalD.ro.

Preotul s-a gândit că, pentru a fi mai aproape de Dumnezeu, cel mai bine ar fi să înalţe lăcaşuri de cult. Aşa se face că peste tot în sat vezi turle: lângă şcoală, în curţile oamenilor, la răscruci de drumuri, dar şi pe dealurile şi văile din zonă.

La prima vedere Valea Plopului este un sat de munte ca oricare altul. La fiecare pas însă descoperi turle de biserică. Nu doar numărul mare de biserici este surprinzător, ci şi modul în care au fost construite.

"Am construit pentru copii, o biserică la studenţi, am construit o biserică la un azil, în satul meu natal, unde a fost nevoie", a declarat Nicolae Tănase, preot Valea Plopului.

Părintele a vrut ca fiecare dintre lăcaşuri să fie un simbol, o învăţătură. Astfel, una dintre cele 26 de biserici construite în ultimii 15 ani este dedicată copiilor avortaţi după revoluţie şi până în prezent.

Dacă la început sătenii s-au mirat de bisericile care se înălţau una după alta, acum s-au obişnuit şi se mândresc cu ele.

Numărul mare de biserici face ca în Valea Plopului să fie mai tot timpul sărbătoare, pentru că oamenii prăznuiesc hramul lăcaşurilor de cult.

Reprezentanţii Patriarhiei Române spun că nu este niciun păcat ca preotul Tănase să slujească în toate cele 26 de biserici.

Nicolae Tănase a construit în Valea Plopului şi o tabără pentru copii orfani, unde trăiesc peste 200 de copii abandonaţi din toată ţara. În tabără vin să nască şi tinerele izgonite de acasă. Şi tot aici şi-au găsit adăpost şi femei care au fost victimele traficului cu persoane.

 

Mai multe articole despre:
null