Școlile din județele Ialomița, Călărași și Giurgiu, ÎNCHISE din cauza Codului roșu de ploi abundente
După Constanța, încă trei județe din țară au luat decizia de a închide școlile, miercuri, din cauza codului roșu de ploi care va intra în vigoare în această seară. Este vorba despre Ialomița, Călărași și Giurgiu, hotărârile fiind luate în urma unor ședințe ale Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență de marți dimineață.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Școlile vor fi închise miercuri și în județul Ialomita, al treilea județ aflat sub codul roșu de ploi abundente. O decizie în acest sens a fost luată după întâlnirea Comitetului Județan pentru Situații de Urgență (CJSU) de marți dimineață.
Luni, autoritățile din județul Constanța au luat decizia ca unitățile de învățământ să fie închise miercuri "ca urmare a condițiilor meteo periculoase". „Am preferat să fim preventivi. Cantitățile de apă se asigură a fi considerabile, undeva la 80-120 de litri și atunci preferăm să spunem prevenție,” a declarat prefectul Adrian Picoiu.
Județele Ialomița, Constanța și Călărași se află sub cod roșu de ploi abundente începând din această seară, de la ora 21.00, și până mâine seară, la ora 23.00. Lor li s-au alăturat, marți, municipiul București și județele Ilfov și Giurgiu.