Începe retragerea trupelor americane din Europa și predarea ștafetei. SUA renunță la două comandamente în cadrul NATO
SUA vor renunța la două comandamente în cadrul NATO, dar vor obține altul, într-un moment în care președintele american Donald Trump cere Europei să-și asume o mai mare responsabilitate pentru propria securitate, relatează luni France Presse, citând surse diplomatice.
Statele Unite vor lăsa Italiei comandamentul aliat al forțelor interarme (Allied Joint Force Command, JFC), cu baza la Napoli (în sudul Italiei) și axat pe operațiuni în sudul zonei euroatlantice.
De asemenea, SUA vor renunța în favoarea Marii Britanii la comandamentul JFC, cu sediul în Norfolk (estul Statelor Unite), axat pe regiunea nordică, potrivit acelorași surse, citate de Agerpres.
Al treilea JVC, axat pe zona estică a Alianței Nord-Atlantice, are baza la Brunssum, în Țările de Jos. În fruntea acestui comandament aliat se află în prezent un ofițer german. JVC-urile sunt comandamente operaționale, responsabile de planificarea și coordonarea eventualelor operațiuni ale NATO.
În schimb, forțele americane vor recupera comandamentul maritim aliat (Marcom), cu baza la Northwood, în Marea Britanie.
Aceste schimbări, dezvăluite de publicația franceză La Lettre, nu ar trebui să fie puse în aplicare înainte de câteva luni, au declarat pentru AFP doi diplomați din cadrul NATO, sub rezerva anonimatului.
Scenariul negru, pe cale să devină realitate. Încă un oficial american vorbește despre retragerea soldaților din Europa
"Este un semn bun al unui transfer de atribuții în practică", a spus unul dintre ei.
Statele Unite confirmă totuși rolul militar central pe care îl ocupă în cadrul NATO încă de la înființarea organizației în 1949.
SUA se vor afla de acum la conducerea comandamentului central a trei ramuri ale NATO: forțele terestre (Landcom), navale (Marcom) și aeriene (Aircom). De asemenea, americanii își mențin șefia asupra comandamentului suprem al forțelor aliate în Europa (Saceur), o funcție strategică ocupată încă de la înființarea Alianței de un ofițer american.
Funcția mai ”politică” de secretar general al NATO este deținută în mod tradițional de un european, notează AFP.