Incendiu la Spitalul Municipal din Caransebeș: zeci de pacienți, evacuați în ploaie
A fost alertă uriașă la Spitalul Municipal din Caransebeș după ce un incendiu a izbucnit la parter. Zeci de oameni au fost evacuați în ploaie în timp ce pompierii au intervenit să stingă flăcările.
Fumul s-a ridicat de la parter până în saloanele de la etajul 1. 18 pacienți au fost evacuați de personalul medical. În timpul intervenției pompierilor, electricienii au intervenit să oprească alimentarea cu energia electrică. Incendiul a izbucnit la un transformator electric.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte.