MENIU

Incendiu de proporții la Prefectura Suceava! Pompierii au intervenit cu patru autospeciale

Prefectura Suceava

Sâmbătă dimineață, în jurul orei 9.00, a fost semnalat un incendiu violent, cu mari degajări de fum, în partea superioară a Palatului Administrativ Suceava, în care funcționează Instituția Prefectului. ISU Suceava intervine cu patru autospeciale și o autoscară.

UPDATE: Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a informat că pentru stingerea incendiului acţionează 12 maşini de stingere, o cisternă a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă a Primăriei Suceava, patru autoscări şi două ambulanţe SMURD

Conform publicației Obiectiv de Suceava, la față locului au fost trimise și două ambulanțe SMURD. Nu s-au înregistrat victime până în acest moment. Focul se întinde pe o suprafață de 1500 mp.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a făcut câteva precizări despre incendiul de la Prefectura Suceava, la Realitatea PLUS:

Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava: „Am înconjurat zona, acționăm și în exteriorul și în interiorul clădirii. Flăcările au fost domolite. Intervenim cu greutate. Acoperișul din tablă împiedică apa să ajungă la flăcări. Sperăm să avem curând vestea bună și să lichidăm incendiul. (....) Lemnul de sub tablă arde. Deasupra tablei nu există nimic. Era personalul administrativ și erau cei de la pază în clădire la momentul respectiv. Nu sunt victime ale incendiului.”

O poziție a oferit și prefectul județului Suceava, Iulian Cimpoeşu, care a declarat că acoperişul arde puternic: „Acoperişul am înţeles că este cu mult lemn, clădirea este veche”.

Conform Mediafax, la Palatul Administrativ Suceava, au intervenit 12 maşini de stingere, o cisternă a serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă, cu 20 de tone de apă, patru autoscări şi două ambulanţe SMURD.

Mai multe articole despre:
Suceava