Incendiu la groapa de gunoi de la Aninoasa cu degajări mari de fum. A fost emis un mesaj RO-ALERT
Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit, marți după-amiază, la groapa de gunoi de la Aninoasa, din județul Dâmbovița. Cetățenii din zonă au fost atenționați printr-un mesaj RO-ALERT.
”Incendiu major cu degajări mari de fum produs la groapa de gunoi din Aninoasa. Lăsați libere căile de acces pentru forțele de intervenție. respectați recomandările dispuse de autorități”, se arată în mesajul RO-ALERT.
Potrivit ISU Dâmbovița, incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 700 de metri pătrați. La fața locului se intervine cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.