MENIU

Incendiu forestier pe insula indoneziană Lembata, declanșat de o PUTERNICĂ erupție vulcanică

Erupție vulcan - imagine cu notă sugestivă

Alertă în estul Indoneziei, după ce o erupţie vulcanică a declanşat un incendiu forestier în insula Lembata. Informația a fost confirmată de Agenţia Naţională pentru Gestionarea Dezastrelor. Potrivit aenţiei indoneziene de vulcanologie, este vorba despre vulcanul de pe muntele Lewatolo, care a erupt joi, expulzând o coloană de cenuşă care a ajuns până la o înălţime de 800 de metri.

Tentativele de stingere a incendiului care a pârjolit versanţii vulcanului au eşuat. Focarele se află în zone periculoase, unde se ajunge cu dificultate, iar echipamentul pentru lupta cu flăcările este inadecvat", a declarat purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale pentru Gestionarea Dezastrelor, Abdul Muhari, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, agenţia va trimite la faţa locului un elicopter pentru stingerea incendiilor în încercarea de a domoli flăcările.

Reamintim că, în luna aprilie a acestui an, zeci de persoane care locuiau în apropierea acestui vulcan, care are o altitudine de 1.423 de metri, au murit după ce ciclonul tropical Seroja a declanşat o avalanşă de materiale vulcanice care le-au îngropat satele.

Indonezia este situată în Cercul de Foc al Pacificului, o regiune recunoscută pentru activitatea seismică intensă, iar pe teritoriul său se află circa 128 de vulcani activi.