MENIU

Incendiu de proporții la o casă de schimb valutar din Tulcea. Pompierii au intervenit rapid - VIDEO

Incendiu la o casă de schimb valutar din Tulcea

Un incendiu puternic a cuprins o casă de schimb valutar din Tulcea. Zona afectată se află la parterul unui bloc de locuințe, iar pompierii au intervenit rapid. 

Oamenii din zonă au sunat la 112 după ce au văzut că tot cartierul este învăluit de fumul dens.

Mai multe echipaje de pompierii au intervenit rapid și spun că misiunea a fost extrem de dificilă, mai ales că focul se putea extinde și la apartamentele de la etajele superioare.

Angajații aflați în casa de schimb valutar au reușit să iasă la timp.

„Ajunşi la faţa locului, incendiul se manifesta la etajul superior al unităţii valutare cu degajare mare de fum. S-a intervenit cu operativitate, iar în scurt timp incendiul a fost localizat şi lichidat folosindu-se şi dispozitive speciale pentru degajarea fumului. Intervenţia fost una dificilă şi cu grad ridicat de risc deoarece unitatea comercială îşi are sediul la parterul unui bloc de locuinţe.

Din fericire incendiul nu a produs şi alte pagube locuinţelor ori societăţilor comerciale învecinate”, au precizat reprezentanții ISU Tulcea.

Pompierii urmează să afle care a fost cauza producerii incendiului.

Mai multe articole despre:
incendiu tulcea casa de schimb valutar