MENIU

Încă un scandal sexual zguduie Poliția. Agent judecat pentru că ar fi pretins favoruri sexuale

<p>Un șofer băut a lovit 5 mașini</p>

Un agent de la Brigata de Poliție Rutieră din Capitală se află în centrul unui scandal, după ce o femeie îl acuză că ar fi pretins favoruri sexuale pentru a nu îi suspenda permisul de conducere, în urma unui accident. Potrivit TVR, femeia a înregistrat discuția cu agentul.

Trimis în judecată de procurorii bucureșteni, agentul susține într-o declarație dată în exclusivitate la TVR, că acuzaţiile femeii sunt neîntemeiate.

Pe 27 aprilie 2017 la Biroul Accidente Ușoare al Poliției Rutiere București s-a prezentat o femeie care a provocat un accident. În timpul discuţiilor, polițistul Gabriel Perju i-a vorbit despre amendă şi suspendarea permisului de conducere. Dar i-ar fi propus şi o soluţie favorabilă în schimbul unor favoruri sexuale. Procurorii care au preluat dosarul au aflat şi detalii.

În apărarea sa, agentul Gabriel Perju spune că lucrurile nu stau chiar așa și că în ziua respectivă au avut loc două vizite ale femeii la sediul brigăzii rutiere. A doua oară discuția a fost înregistrată.

"A avut loc prima discuţie în care eu am vorbit despre amenzi și dumneaiei a venit cu propuneri. În cea de-a doua discuţie dumneaei m-a provocat să spun anumite lucruri pentru a da de înţeles că eu susţin acest lucru. Nu mi-am dat seama că dumneaei înregistrează deşi s-a ţinut după mine o perioadă destul de lungă. La un moment dat am ieşit din birou pentru că deja nu mai vroia să plece. Eu tot îmi găseam de lucru." – agent de poliție Gabriel Perju.

Între timp, polițistul a plecat de la Brigada Rutieră la o secție de poliție din București și în prezent este pus la dispoziția unității.

Procurorii l-au trimis în judecată cu acuzația de folosire abuzivă a funcției în scop sexual.

Mai multe articole despre:
proces poliţie judecată scandal sexual