MENIU

Descoperire macabră în Deva: un cadavru a fost găsit pe şinele de tren

Un cadavru a fost descoperit, miercuri, de mecanicul unei locomotive, la ieșirea din Gara Deva, înspre Mintia. Se pare că victima a fost călcată de tren, leziunile sale fiind incompatibile cu viața.

Mecanicul a observat persoana căzută pe șine de la distanță și a oprit. Când s-a apropiat, și-a dat seama că victima fusese, cel mai probabil, călcată de un alt tren. Astfel, acesta a sunat de urgență la 112, chemând autoritățile.

Anchetatorii spun că bărbatul a decedat în urma impactului.

Momentan nu se cunoaște identitatea acestuia, tot ceea ce se știe este faptul că acesta are aproximativ 55 de ani, înălțime de 1,70 metri și constituţie astenică.

Conform glasul-hd.ro, cercetările cauzelor ce au condus la producerea accidentului, identificarea victimei și a trenului care l-ar fi lovit le vor face procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva. De asemenea, în acest caz s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.