În plin război, Zelenski a găsit bani să acorde ajutoare sociale. 13 milioane de ucraineni vor primi câte 34 de dolari de persoană
Guvernul ucrainean va acorda câte 1.500 de grivne (34 de dolari) fiecărui pensionar și fiecărei persoane eligibile pentru asistență socială, a anunțat președintele Volodimir Zelenski. Potrivit acestuia, cel puțin 13 milioane de cetățeni vor beneficia de acest ajutor.
„Am convenit cu premierul Yulia Svyrydenko și cu miniștrii responsabili să pregătim mai multe programe de sprijin financiar pentru ucraineni”, a transmis liderul ucrainean pe Telegram.
Potrivit președintelui, cel puțin 13 milioane de cetățeni vor beneficia de acest ajutor, iar Ministerul Politicii Sociale urmează să finalizeze programul în luna aprilie, anunță Kyiv Independent. În paralel, ministerele Economiei și Energiei vor elabora un alt mecanism de sprijin pentru populație, destinat compensării scumpirilor la carburanți provocate de războiul dintre SUA și Israel împotriva Iranului.
Anunțul vine în contextul altor programe similare lansate în ultimii ani, criticate de opoziție ca fiind măsuri populiste.
Administrația Zelenski a mai oferit plăți directe populației în 2021 și 2024, inițiative cunoscute în Ucraina sub numele de „mia lui Vova”, în paralel cu programele sociale lansate anterior de Yulia Timoșenko.