MENIU

În noaptea asta este LUNĂ PLINĂ. Se spune că dacă faci acest lucru vei avea parte de mult noroc!

Atmosfera magică şi misterioasă creată de Luna Plină a inspirat dintotdeuna temeri, speranţe, superstiţii, credinţe, legende şi farmece, ce continuă să ne marcheze uneori şi astăzi, în pofida pretenţiei noastre de fiinţe raţionale ori logice.

Luna Plină a fost asociată, de-a lungul timpului, cu crimele, sinuciderile, bolile mentale, dezastrele naturale, accidentele, rată naşterilor, fertilitatea femeilor, vrăjitoria şi vârcolacii. Iată câteva dintre aceste credinţe, superstiţii şi farmece…

Filozoful grec Aristotel şi istoricul Român Plini cel Bătrân considerau creierul drept cel mai “umed” organ din corp, el părând a fi, din această cauză, extrem de expusi efectelor vătămătoare ale lunii, ce acţionau asupra lor la fel cum o făcea, prin fluxuri şi refluxuri, asupra mărilor.

Se spune că vrăjitoarele preferă să facă farmece şi incantaţii atunci când este Lună Plină, întrucât această are o mare influenţă asupra trupului şi minţii oamenilor. Oricum, altădată, vrăjitoarele puteau fi văzute zburând în cârduri pe mături în nopţile cu lună plină. Magia neagră şi închinarea la diavol sunt, se zice, activităţi obişnuite în nopţile cu Luna Plină.

Luna Plină conferă o energie extrem de favorabilă divinaţiei ori ghicirii viitorului. În acelaşi timp, dacă ţii în gură o Piatră a Lunii într-o noapte cu Lună Plină, ai puterea de a vedea ce te aşteaptă în viitor.

O altă veche superstiţie avertiza că femeile care se holbează la Luna Plină sau se lasă atinse prea mult de razele ei riscă să devină gravide. Mai mult decât atât, se credea că unele din ele ar putea da naştere unor monştri!

Dacă te măriţi atunci când este Luna Plină vei avea noroc în căsnicie. În Grecia antică, se considera că luna plină este extrem de propice nunţilor.

Copiii născuţi într-o noapte cu Lună Plină sunt foarte sănătoşi şi puternici. De altfel, există credinţa că lunile pline ajută femeile să nască uşor, fără dureri. Unii pretindeau că în astfel de perioade se năşteau mai mulţi copii decât de obicei.

Dacă sufli de nouă ori peste un neg atunci când e Luna Plină, negul îţi va dispare că prin minune.

Un Crăciun cu Lună Plină vesteşte ghinioane.

În timpul Lunii Pline, evita să te cerţi cu vecinii, pentru că astfel de ciondăneli vor provoca mari probleme.

Vei da greş, dacă vei încerca să furi a treia zi după o Luna Plină.

Legendele spun că cea mai nenorocoasă sau ghinionistă zi a anului este una de 13, vineri, cu Luna Plină. În acelaşi timp, există superstiţia că sâmbetele cu luna nouă şi dumnicile cu luna plină aduc ghinion. Este, însă cu noroc, o Luna Plină într-o luni, ziua săptămânii ce şi-a împrumutat numele de la Luna.

Bolnavii nu trebuie să se uite la Luna Plină pentru că, în acest fel, li se întârzie vindecarea.

Nu dormi niciodată sub razele Lunii Pline întrucât acest lucru aduce boală sau chiar moarte.

Dacă eşti falit şi ai nevoie că de aer de nişte bani, aşteaptă o noapte cu Luna Plină, ieşi afară sub razele ei, deschide-ţi larg un buzunar sau portofelul şi spune de nouă ori “Umple-l!”. În câteva zile, banii vor da năvală peste tine!

De altfel, în antichitate se credea că luna este făcută din argint, având astfel puterea de a atrage banii. Luna Plină era, cu precădere favorabilă, întrucât era mai bogată şi mai darnică.

Sursa: diane.ro

Mai multe articole despre:
superstiţii luna plină farmece